O lectură obligatorie

Nu mai ţin minte exact în ce împrejurări l-am descoperit pe Cristan Tudor Popescu. Eram, probabil, la Iaşi sau la Bucureşti, oricum în partea cealaltă, pierdut într-un peisaj de valize şi baloturi, printre feţe aici preocupate, dincolo abulice. Atmosferă de gară, ore de aşteptare, cînd volumele pe care le cari cu gîndul de a li te abandona în pofida condiţiilor (ca să nu spun intemperiilor!) nu se mai pretează lecturii, devin brusc indigeste şi le pui la loc, fără a le de[...] continuare