Sic transit gloria iluziei

Vai, cît adevăr comportă zicala potrivit căreia o minune nu ţine mai mult de trei zile! Termenul, de fapt, nu are importanţă, e absolut convenţional, însumînd cîteodată şi perioade mai lungi dar finite (în cele din urmă!), după care, fatalmente, ceaţa dispare şi peisajul se înfăţişează privirilor în goliciunea lui originară, id est în proza-i imanentă. Ce părea înainte un paradis cu serpentine voluptoase şi îngeri pudibonzi şi inocenţi se resoarbe pe nesimţite într-un islaz năpădit de bălării şi scîrnă: sic transit gloria iluziei şi puterea magnificenţei!

Cam asta i s-a întîmplat (sau i se mai întîmplă) primarului Dorin Chirtoacă. Liberalii lui Ghimpu ar fi bovarizat şi azi, cine ştie pe unde, dacă actualul edil al Chişinăului nu cataliza aspiraţiile şi, neîndoios, exasperările unui important segment electoral de la noi. A fost, cu bizara metaforă a editorialiştilor, locomotiva care a mişcat un eşalon ce părea înţepenit definitiv în proiect. A fost, de fapt, marea, istorica şansă a unei grupări inapte să-şi adjudece firesc, adică doctrinar sufragiile trebuitoare accederii la guvernare; care nu şi-a putut încropi un limbaj măcar inteligibil, dacă nu persuasiv; şi, mai ales, ale cărei idei, într-un mod fatal, nu au cum să fascineze nişte oameni copleşiţi de nevoi, sensibili prin forţa lucrurilor doar la conceptele echităţii şi solidarizării.

Decalajul acesta dintre potenţial şi, să zicem, cîştig dă măsura stuporii şi ca atare a encomioanelor de care e împănată presa vremii. Fostul coleg al Andreei Marin era evocat pe un ton extatic, articol de fond sau ştire, simplă opinie ori reportaj sporind un nimb nemeritat, în fond, şi absolut incongruent, în sine. Foarte curînd, Chirtoacă a devenit propriul său mit, dacă pot spune aşa, suportînd presiunea unui orizont de aşteptare excesiv, mult (iar în unele cazuri mult prea mult) peste facultăţile sale native. Euforică şi frustrată, capitala (şi, printr-o contaminare simpatetică, provincia) a/au aşteptat minuni de la noul primar. Europa urma să-şi reverse edenul prin fanta pe care o forma cu propria siluetă (cam anguloasă, ar fi zis Călinescu!) tînărul politician. Etc.: de gît i s-a atîrnat o grea piatră a speranţelor cvazigenerale.

Dar dicţiunea impecabilă şi cravata bine asortată nu pot fi nicidecum un panaceu economic sau administrativ: imaginea şi-a făcut treaba doar în faza incipientă, în virtutea inerţiei. Încoace, au prins a răsări nedumeririle şi decepţiile, urmate fără zăbavă de insatisfacţie, încă surdă, ce-i drept, dar desul de caustică.

În sensul acesta e cu asupra de măsură simptomatic pseudointerviul publicat vinerea trecută în Jurnal de Chişinău, la promiţătoarea rubrică „Gazeta de perete a casei de nebuni”. Nu se compară, bineînţeles, cu interviurile aşa-zicînd de gen din Academia Caţavencu, dar parodierea nu e fără de efect. Avem, într-o sinteză destul de laborioasă, un Chirtoacă, evident, virtual, dar perfect recognoscibil, cu tabieturile, clişeele şi micile sau marile fantasmagorii ale omului real.

Cartea, pare a sugera Jurnal…-ul, nu te apără de limbajul de lemn şi nici de banalităţi nu te fereşte: „mass-media este o sursă importantă de informaţie şi ne ajută să ţinem mereu degetul pe pulsul realităţii”. Nu poate servi nici ca antidot în contra delirului edilitar: „ Nu înţeleg, pur şi simplu, de ce toate maşinile trebuie să circule ziua. Am de gând să pun în faţa Consiliului municipal chestiunea circulaţiei pe schimburi: maşinile cu numerele pare circulă ziua, iar cele cu numerele impare – circulă noaptea, şi viceversa”. Culmea e că nici de incontinenţa egotistă nu te scuteşte: „Mă trezesc devreme şi timp de 5-10 minute rămân în pat, ascult liniştea, interceptez sunetele de afară, încerc să percep dacă funcţionează sau nu transportul public, dacă merg sau nu merg troleibuzele… Şi dacă aud vuind vreun troleibuz în viteză – vuuuuuuuuuuuuuuu – mă simt fericit. Zgomotul produs de troleibuze dimineaţa e altfel decât cel de peste zi, e ca o muzică techno în cosmosul dimineţii, în vraja somnolenţei matinale”…

Morala fabulei: „locomotiva” liberalilor începe a suferi de uzură. Or, iarna-i ici, anticipatele-s departe…

[Ziarul de Iaşi, 8 februarie 2010]