Rîmători în tur de pantaloni

Fakt: preacurviosul Mitrikă şi sfîntul Ambrozie s-au lepădat de Amuieu, cu gînd să încalece la Filat. Asta în faza incipientă, fiindcă zvonurile cele mai recente ni-i arată salivînd timid, ca tot novicele, la ciolanul prezidenţiabilului forever.

De fapt, nu are prea mare importanţă în ce loc anume or să-şi proptească bucile de aici înainte. Important e că i-a ţinut cureaua, că le-a putut obrazul, că nu i-a gîtuit conştiinţa. Că i-a durut în cot şi li s-a rupt în colon de ce îşi va fi spus la auzul veştii, de pildă, Belipcan, cel care nu doar că i-a moşit, dar le-a şi cărat oala de noapte, ba şi la cur i-a şters de bucuria cîştigului de cauză.

Mai umbla azi guşat Ambrozie, dacă zilierii lui Urechilă nu-l săltau de la tipografia lui de blancuri? Adăuga Mitrikă atîta în fălci, dacă rămînea la cocinele sale pe roţi, unde poţi lua rîie şi sifilis cît ai spune "rincor"? Aş! Şi-ar fi suflat bine mersi în pumni ca fiecare şi ar fi plătit ghimpozite, mîncînd ce dă Dumnezeu, nu şniţel şi frigărui la micul dejun şi omar în sos de lămîie la prînz, de-ţi este ruşine să-i priveşti în comparaţie cu electoratul lovit de inaniţie. Da’ las că vin, ele, şi slujbele dietetice, fiţi pe pace!

Lui Belipcan însă aşa îi trebuie, dacă nici la vîrsta pauzei androgine n-a înţeles ce pericol de sodomizare comportă facerea de bine. În loc să-i pupe mîna, cum cere cutuma, cele două suine i-au tras-o cu voluptate exact unde se aştepta mai puţin, ca dovadă că nici cel mai insignifiant orificiu nu trebuie lăsat pe scula ingraţilor. Mă rog, dacă Filat ori Lupu nu se tem să le pună ăstora la dispoziţie turul pantalonilor, n-au decît. Dar să nu-i doară pe urmă, cînd rîmătorii în ban public vor începe a-l privit cu ochi de consort…

  • Share/Save/Bookmark

Filed under Citadine · Tagged with

Speak Your Mind

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!