Finisarea de procitanie

La cîtă mefienţă, susceptibilitate şi animozitate se isterizează p’acilea apropo de malul celălalt al Prutului, era la… mintea avicolă să anticipezi că vizita înaltului oficial român va demachia în iureş umorile politicului indigen, dezvăluindu-ne adevăratul chip al mentalităţilor de partid şi hramul sui-generis al doctrinelor, altminteri redactate cu exemplară dexteritate întru prestanţă şi dicţiune, de te ia cu bănuiala că mai tot liderul de la noi s-a născut stilist şi că nu are pace, neam, din pricina paiului din coasta sintagmei. Dar să nu ne abatem.

Era, zic, de aşteptat că PD-ul lu’ Marian Ilici (între alţii, dar mai în prim-plan, fiindcă, hélas, şi anul acesta este electoral, drept care şi socotelile poartă moţ şi cată neabătut în zarea urnelor de vot) s-o facă pe ofuscatul, pretinzînd, gutural (după tipicul endemic al vizionarilor de stat, care confundă başii cu profunzimea şi aburii etilici cu spiritualitatea) să i se dea, în fine, Tratatul de bază şi Tratatul de frontieră. Now!

Dacă ruşii şi autarhicii nu fişau atunci în delir facturile la curent şi gaze, trebuie că vor fi înţeles cine este adevăratul amic al statalităţii moldave, bifîndu-l euristic în contul viitoarelor anticipate. Prin urmare, PD-ul a bătut în felul menţionat şeaua spre i se pricepe bazinul electoral: încă un mod - la hoarda celor deja omologate - de a-ţi trage cenuşa la turta pohtelor de reaccedere în parlament.

Drept că tot el, PD-ul, prin gura – întotdeauna elevată (zicem fără conotaţie, parol!) – a lui Serebrian a observat că România ar face bine să le acorde basarabenilor cetăţenie fără restricţii, otova, cum ar veni, indiferent dacă ştiu au ba rîmleneşte. Asta va fi încălzit cu precădere sufletul pelticilor, prea mulţi ca ghicitorii în sondaje să nu-i bage în seamă, iar de aici în scenarii. Şi care peltici - pun capul pe trunchi! - vor fi tresărit săgetaţi de revelaţia că măcar aşa vor scăpa de cumplitul meşteşug de tîmpenie al gramaticii & calvarul lecturii. Cetăţenia nu-i ca, virgulă, cultura!

Iese că PD-ul l-a folosit pe Traian Băsescu în scop de larg evantai strategic: a făcut, printr-un singur rictus, reverenţe atît spre lup (alias susceptibilitatea muscalilor, geloşi să nu-i părăsim cumva în favoarea matricei), cît şi în direcţia mielului - flatat, neîndoios, să descopere ca atare simţire de comiliton unionist chiar în pieptul armat geopolitic şi bine vaccinat (o zic în şoaptă!) împotriva prejudecăţii că sîngele apă nu se face. Aş!

Acu’, ce-ar fi de zis? Doar că într-un manual de artă electorală, gestul PD-ului, prin care a dres busuiocul chiar în secunda în care stricase brînza, cu o prestidigitaţie curat diplomatică, ar ocupa, în mod legitim, un capitol întreg; fiindcă nimeni, pînă acum, nu a izbutit să-şi distribuie cu atîta precizie fesele în două bărci perfect antagonice; nimănui nu i-a mai reuşit să compară, concomitent şi simultan, tautologi dumneavoastră, politicos şi grobian, euroatlantic şi slavofil: în una şi aceeaşi epidermă! Şi încă nimeni, din cîte cunoaşte scurta noastră istorie de tranziţie , n-a pronunţat mai dîmboviţean ideogramele Kremlinului…

Dar durerea mea de filolog e alta. Înţeleg înaltele raţiuni de turpitudine, ce mîna PD-ul, în general, şi pe Marian sclivisitul, în particular. Înţeleg că nu putură ei, patrioţi ai pămîntului, să aplaude iniţiativa premierului Filat de a impune cinematografelor subtitrarea în limba română a filmelor: un moft inadmisibil, bien sûr, faţă cu suferinţa de comprehensiune a alogenilor. La rigoare (iată pînă unde ajunge cîteodată toleranţa!), putem deconta şi măgăria din programul candidatului Alianţei pentru Integrare Europeană la preşedinţie privind - ţineţi-vă de ceva, că urmează o fază tare - combaterea iredentismului românesc! Putem, fiindcă mare e grădina Domnului, iar cu unele beteşuguri te naşti.

Cînd însă PD-ul susţine - într-un comunicat oficial! - că "va pleda pentru finisarea [sic!] cît mai rezultativă şi rapidă a negocierilor", să am pardon, aici şi Stati ar pune mîna pe paloş. Dar las’, vin ele, anticipatele. Atunci să vedeţi procitanie!

[Ziarul de Iaşi, 1 februarie 2010]