Adîncă mîncare de peşte

Mda, unde dai şi unde… se comentează. M-am uitat nu demult (tic de auctore încă impenitent, recunosc!) pe articolul meu postat lunea trecută în pagina web "Ziarului de Iaşi" şi… Dar staţi aşa, n-am de gînd s-o dau clamoros pe O, tempora! O mores! Clamoros şi, de altfel, absolut inutil (ridicolul se subînţelege): ce rost, de bună seamă, o avea, azi, în plină şi efervescentă disoluţie a reperelor, să invoci codul bunelor maniere, gura lumii cu ale sale coerciţii mai mult sau mai puţin binecuvîntate, spre a nu mai pomeni, pe motiv că ne putem prăvăli în desuetudine, cele zece porunci?…

Dacă părăseşti raftul şi filele pentru un plonjon în apele cu octeţi, refaci, esenţial (ecce aventura!), banalitatea de a descinde în stradă, doar că pe Net jegul e, nu ştiu cum, mai compact, mai organizat, are o coerenţă incomparabil mai sinistră, te stupefiază mai abitir decît aievea. Diferenţa, dacă stăm strîmb şi judecăm drept, e de sistem şi consistenţă: colo mîrlănia e aleatorie, se manifestă sporadic, fără un program evident; ici are vehemenţa fatalităţii, aerul imperativ a ceea este predestinat, funcţionează impetuos şi abundent… Fin şi, deh, cam pervers Increatul (îl dau cu majusculă, fiindcă niciodată nu se ştie…), dacă a pus într-un raport invers proporţional (cu pricepere opozitivă, cum ar veni) progresul tehnologic şi dejecţiile noastre instinctuale; tastele galeşe, pe de o parte, şi fiara cu papion & canini, pe de alta!…

Sigur că discuţia e mai veche: libertatea de expresie şi limitele ei de urbanitate, alfabetul şi morala. Sigla sau pseudonimul cu care îţi drapezi identitatea "postînd" te încearcă din greu tocmai pe unde mojicia - funciară ca şi nobleţea, să ne înţelegem - poate irumpe mai lesne: o zonă pe care nici Calul Bălan, nici Sfîntul Neculai din cui n-au reuşit s-o prospecteze pînă la capăt. Internetul a devenit, în felul acesta (şi fără s-o fi scontat, probabil) un test infailibil de obraz (că gramatica & punctuaţia sucombat-au demult, stimaţi profesori!). Adică afli cît e de subţire - sau de gros - dînd iama pe forumuri: fieful celor care trăiesc din zăcămintele psihanalizei şi alte beteşuguri de soft cerebral. Şi avantajul e că, odată păşind peste linia demarcatoare, nu te mai paşte nici dilema, nici aporia: ştii deodată, într-un fel aprioric, că rabatul la grosime se lasă fulgerător cu rafinament şi viceversa; eşti, care va să zică, mîntuit cognitiv. Adîncă mîncare de peşte şi anonimatul ăsta!

***

Dar apropo de alfabet şi canini: liderii Alianţei noastre pentru Integrare Europeană stau de ceva timp (pentru că s-au pus!) în poară: să bage sau nu în referendum denumirea limbii pe care, mă rog, dacă n-o vorbesc, măcar o aproximează (ca Marian Ilici, încă nealesul) şi tot se cheamă că nu-şi înfulecă mandatul degeaba. Chestiunea a apărut în contextul intenţiei de a schimba Constituţia, făcînd astfel posibilă, după unele socoteli, alegerea preşedintelui cu o majoritate simplă de voturi, în timp ce comuniştii zice-se că vor clămpăni intransigent în golul ideologiei. Dar a supune sufragiului universal (n-am zis "prostimii", deşi m-a tentat!) un adevăr ştiinţific indenegabil (şi cu riscul mai mult decît garantat al eşecului în condiţiile noastre identitare), mai trebuie să te ţină cureaua; că în miriadele de meciuri cu bunul-simţ istoria încă n-a cunoscut învingători. Ei, bine, pe liberalii noştri i-a ţinut! N-o să trag de aici concluzia partizană că nasc şi în creuzetele geopolitice oameni. (Măcar că intertextul ne-ar trimite prompt la cronicari). Dar e sfînt să raportăm cu această ocazie că ne-am recăpătat ciolanul care ne-a umplut tranziţia de sens, făcîndu-ne inaniţia mai uşoară şi exodul mai aureolat. Păi, ce, nu cu ochii pironiţi vizionar pe cel de-al treisprezecelea articol al Constituţiei (de unde continuă să ne arate limba… moldovenească sosiile lui Stati şi Stepaniuk) am vieţuit noi pînă acum, în dispreţul majorărilor? Brava interimarului, că ştie ce face: ne redă munific ardoarea unei aşteptări. Cu tot cu zădărnicia din contrapondere…

[Ziarul de Iaşi, 25 ianuarie 2010]