Prefabricatele schimbării

Două lucruri, între altele, bat la ochi (că "frapează" e neavenit stilistic aici) în comentariul de care m-am învrednicit cu ultimul meu articol pe anul trecut, publicat în acest colţ de pagină. Îl reproduc (textul cu pricina, fireşte) din exclusive raţiuni de demonstraţie: "Se deduce din text calitatea autorului. Noi care am trait o campanie, recent, hidoasa si pur comunista suntem satui de asemenea pozitii, pot sa le numesc, scandaloase. Pana si vocabularul e propriu propagandistului comunist, de lemn inghetat. Dac luam in consideratie si timpul la care se adreseaza,analistul,intentia lui e clara" (http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/un-job-de-viitor~ni61gh).

Intoleranţa - spiritul de fond, din care urcă în cazul de faţă sevele expresiei - este încă de înţeles; fiindcă nu altceva ni s-a inculcat, metodic, în cele două mandate. Nu se putea atunci emite o judecată trează (nici măcar critică!) fără riscul de a fi categorisit drept, ştiu eu, duşman al poporului, herald al unionismului, atentator la sacra cuirasă a statalităţii moldoveneşti. A fi pronunţat şi folosit corect, în strictă cunoştinţă de cauză, un termen îţi decima fulgerător şi irevocabil din şanse, te făcea vulnerabil. Asta, notaţi, în cel mai bun caz, alternativa fiind - fapt lesne şi istoric verificabil - izolarea, marginalizarea socială, penibila condiţie de paria într-un cor de acefali. Cît despre o părere exprimată franc în afara siajului oficial, ce să mai vorbim! Ţin minte ce săpuneală am luat, în calitatea mea de consilier - rămas în post de nevoie, pe motiv de renumeraţie, după plecarea prefectului democrat - de la succesorul său peceremist, pentru faptul de a fi susţinut răspicat, într-un articol oferit presei locale cu prilejul zilei de 31 august, că denumirea limbii pe care o vorbim este, în mod univoc, româna. Mă sumeţisem, vezi, Doamne, să contrazic "trendul" doctrinar!

Dar maniheita otrăvise cam totul în vremea aceea: presă, relaţii uzuale, prietenii; nu te puteai mişca neînregimentat, în excepţia gregarului. Părea că lumea şi-a pierdut humorul, că a uitat să mai relativizeze.

Ei bine, nu rup gura tîrgului spunînd că dintr-un univers atît de orwellian nu scapi fără sechele: inerţia mentalului e mai persistentă decît a mecanicului! Animozitatea din subsidiarul comentariului citat nu iese, vorba lui Călinescu, din goluri (ori din vreun emfatic considerent evropienesc, cum pare a subînţelege autorul): are, milimetric, vai, aceeaşi ascendenţă, diferind doar "semnul", acum liberal-democrat. E totuşi deopotrivă trist şi lugubru să regăseşti puseul totalitar sub formele care pretind cu atîta aplomb a-l contrazice: Voronin ne face sardonic cu mîna din fiece asemenea rictus schiţat în replica unei opinii neconvenabile. Nu mă îndoiesc că, exaltînd virtuţile interimarului "poliglot" (mă refer la expresia în franceză, atribuită, de faţă cu ziarişti, Doamne, iartă-mă, polonezilor!), evitam taxarea dar mai ales denunţul.

Acesta, de fapt, e cel de-al doilea aspect pe care ţineam să-l remarc. Chit că îşi plînge de milă şi încearcă a stoarce lacrimi şi de la alţii, miza celui de-a postat este, evident, discreditarea. Adică: cine se îndoieşte de sfintele aparenţe liberale şi de autenticitatea cauzei lor are, neapărat, o calitate dubioasă şi un vocabular de propagandist (chestiunea limbajului de lemn şi încă "îngheţat" făcînd parte, helas, dintr-o vagă cultură prin epatare). Am mai trecut însă prin asemenea experienţe: cînd nu te ţine cureaua să polemizezi (căci a învăţa cumsecade româna este infinit mai anevoios decît a clama în piaţă unirea sau a blama himera comunismului), îi dai cu etichetele - succedaneul ideilor. Adică înjuri, ca să mă exprim pre înţelesul preopinentului…

Care ar fi morala incidentului? Pe scurt, că din incultură şi agresivitate (ce bate cam prea frecvent spre zoologic!) democraţie degrabă nu iese. Ceea ce înseamnă, implicit, că şi Europa îşi va mai păstra o habă, pentru noi, consistenţa vaporoasă de Fata Morgana: teren de asanat şi asanat pentru instituţiile statului şi societatea civilă. Tocmai asta şi încercam să sugerez, per ansamblu, în textul anterior: că schimbarea pentru care anul trecut s-a vărsat sînge încă are a se umple de sens.

[Ziarul de Iaşi]