La mişto în plen

„Noi tot vorbim de integrare europeană, dar ce facem cu sîrma ghimpată, care separă Europa de Republica Moldova?”, ni s-ar fi întrebat recent premierul, în bună deşi nemărturisită (şi, probabil, inconştientă) tradiţie bovarică, ce ignoră logica şi mistifică în iureş realitatea. Mai întîi că raportul însuşi, aşa solemn şi patetic, făcut să inducă subliminal, mă-nţelegi, ideea unei mari injustiţii şi ca atare să mai toarne un pumn de sare pe rana autarhiilor noastre, doar-doar om mai pune de-o revoltă, dacă nu de un referendum, stă, în fapt, cam de-a-ndoaselea cu de-a-ndăratelea, adică exact invers: nu Europa e cea separată, ci, totuşi, noi, anistoricii dintre lumi. Că nu s-a prea auzit, în veac, ca cel sătul să se pătrundă empatic de condiţia celui flămînd şi să înceapă, oho, a suferi la unison! Abstract, în literatura de ficţiune a echităţilor, desigur, fiindcă şi limba paragrafelor de drept internaţional e fără de oase. Epidermic însă, dixi: se simte cineva din cuprinsul edenului frustrat – pe bune! – din pricina invocată? Reductio ad absurdum.

În rîndul al doilea, ce mirobolantă brînză (în ordine pragmatică, evident) s-ar produce odată sîrma în chestie strînsă vălătuci şi… bine pasată? Cădea-vor oare instantaneu vizele în desuetudine? Intra-vor subit vămile în şomaj? Se vor deversa cumva pe fiece cap de locuitor pungile cu investiţii şi credite (de preferinţă nerambursabile)? Vom putea, ca urmare, şi noi să batem nestingheriţi coclaurile democraţiilor-model? Dar, mai ales (nevinovată curiozitate de contribuabil), pe cînd, în consecinţa demolării, abdicarea leului compromis de comunişti şi recesiune în favoarea monedei unice?…

Altminteri în balanţa pretinsului mesaj de loialitate către comilitonii de la Bruxelles vor sări cît ai bate din palme pohtitorii de lemn pe gratis şi peşte neimpozabil (că terenurile mănoase, cu Prutul suspinînd la mal, sub ramuri, se subînţeleg). O fi amintind ea, sîrma, de imperiu şi va ulcerînd, cum să nu, delicatele noastre naturi liberal-democratice; dar pe cîţi vandali i-a descurajat pînă acum, a numărat cineva? S-a făcut socoteala vietăţilor care s-au bucurat între timp de văleat la adăpost de agresiunea „civilizaţiei”? La starea moravurilor de p’acilea, mai nimerit ar fi să alocăm fonduri pentru împrejmuirea fiecărui trunchi şi lujer cu grilaj din fontă, în paralel cu înfiinţarea cît mai grabnică a unor trupe ecologice, înarmate pînă în dinţi…

Nu ştiu dacă Guvernul ia în calcul consecinţele imediate şi practice ale încă intenţiei sale. Că semne de felul aceluia scontat am tot lansat în ultimii douăzeci de ani şi ne-am ales, după caz, fie cu un sfîrîiac, fie cu o batere nici măcar condescendentă – evazivă doar – pe umăr. Iar palmaresul reateurilor diplomatice e şi aşa pe punctul să plesnească.

Dar apropo de semn. Dacă tot îl vrem concludent, dacă ţinem morţiş – cum pare a sugera premierul – să rupem acolo gura tîrgului, poate ne apucăm, mai întîi, de eradicarea corupţiei, de strunirea interlopilor, de legea lustraţiei, mai cu seamă că PLDM ne-a promis în cele două campanii o ţară „fără Voronin şi fără comunişti” şi e cam timpul să se ţină de cuvînt? Sau, barem (şi conform fişei de post, de altfel), hrănim şi adăpăm electoratul că chipul robust e totuşi mai relevant politic decît cel lovit de inaniţie…

Vlad Filat declară, anticipînd inevitabila replică, cum că „nu va fi o acţiune de imagine”. Ba tocmai un chilipir de imagine – şi ca atare de capital politic – e premeditat aici. Altfel e greu înţeles rocada aceasta a carului cu mîrţoaga într-o vreme cînd zăpezile urcă la streşini, iar plăţile (inclusiv salariile şi pensiile) au loc într-un ralanti din ce în ce mai exasperant. După cum greu de înţeles e şi încercarea de mai deunăzi a liberalilor lui Ghimpu de a-şi disputa, ei, dreptul de dărîmare a gardului cu bucluc. Aidoma păpuşii Matrioşka, socoteala invocată conţine, după cum se vede, şi un calcul indicibil dar pasionant, pentru care merită să-ţi iei la mişto – şi chiar în plen! – colegul de coaliţie…

[Ziarul de Iaşi, 21 decembrie 2009]