Între Ghimpu şi Duncan McCloud

Dacă v-aş spune că la un moment dat (nu azi, bineînţeles, nici mîine, dar într-un viitor încă vizibil şi pasibil de cuantificare, măcar cît ne îngăduie modestele noastre capacităţi de prospecţiune) PLDM-ul cel irevocabil anticomunist, în frunte cu dinamicul său lider, Vlad Filat, va intra în cîrdăşie cu PCRM, fie acesta şi vopsit de iznoavă, ba chiar renovat doctrinar - cum se aude -, şi asta după ce va fi lăsat în prealabil fără vlagă electorală AMN-ul şi PD-ul, ce replică aţi avea?

Dacă, de asemenea, aş afirma că actualul premier de (tot mai) mediatizată miză europeană (& conceptele ce zornăie în subsidiarul determinativului), perceput invariabil şi de la mic la mare, la noi dar şi aiurea, ca tenace promotor al valorilor democratice, chezăşie a corectitudinii şi echităţii etc., dacă, zic, tocmai acest chip seducător al schimbării promise în cele două campanii ar înclina să primească tot, vorba lui Caragiale, dar fără a modifica, în esenţă, nimic, adaptînd doar la propriile interese şi la exigenţele conjuncturii sistemul închingat de bătrînul general?

Dacă, în ciuda abisului - de incompatibilităţi ideologice şi vreau să cred că şi morale şi ca atare deontologice - ce par acum a-i despărţi, actualul premier şi nu mai puţin actuala, încă actuala eminenţă cenuşie a PCRM (l-am numit pe fostul consilier prezidenţial, parlamentarul Mark Tkaciuk) îşi vor da, în cele din urmă, mîna?

Chit că par fanteziste (ceea ce nu le diminuează nicicum efectul tulburător: anticomunişti declaraţi la braţ cu chiar propriul obiect de blam!), la o mai atentă revistă a datelor (nebuloasei noastre realităţi, bineînţeles), ipotezele acestea capătă un sinistru aer iminent. Mă servesc de inventarul - probabil incomplet, deşi încă nu se ştie cîtă bună ştiinţă va fi dispus a se ignora deocamdată presupusul rest de argumente, căci şi topul poartă interesul - inserat joia trecută în "Kişiniovskiy obozrevatel". Un editorial cu bătaie evidentă (dicreditarea subtilă, cu mină imparţială şi echidistantă, a AIE), dar manevrînd, repet, elemente susceptibile, ele, să intre în cele mai neaşteptate raporturi.

Teză totuşi greu de combătut (în orice caz, obstinat de verosimilă): că Filat, lider prin definiţie (asta se vede şi la un iute examen somatic; iar, biografic, ca să observ în treacăt, e singurul self made man dintre partenerii de coaliţie, profitori, aceştia, mai mult sau mai puţin abili ai conjuncturilor administrativ-politice; sau afectiv-partinice, cum e cazul prezidenţiabilului Lupu, supranumit şi pupilul lui Voronin), Filat, aşadar, ar tinde să monopolizeze puterea, să-şi acapareze cvazitotalitatea pîrghiilor de influenţă în stat. În tot cazul, nu e lipsit de semnificaţie faptul că, înaintea Biroului Permanent al Parlamentului, data celei de-a doua încercări de alegere a preşedintelui (7 decembrie) a fost anunţată de premier: nerăbdare, calcul şi o încredere - în sine şi în preeminenţa situaţiei ce administrează - care aduce izbitor de mult a tupeu, delaolaltă.

În revers, e vorba de o elementară hărţuire a comuniştilor în dublă perspectivă, aşa-zicînd penal-psihologică: cu iniţierea unor dosare (cazul fostului ministru al economiei Igor Dodon, citabil într-un posibil proces "al cărnii", după cum s-a lăsat a se înţelege în cadrul şedinţei din 18 noiembrie a Guvernului) şi, concomitent, cu spectrul revizuirii Constituţiei: procedură complicată, care poate dura un an şi mai bine, disciplina PRCM putînd estimp să dea fisuri grave, iar Alianţa, dimpotrivă, să prindă cheag (n-am zis osînză!), adică să se infuzeze cît mai adînc în structuri şi ca atare să devină invincibilă administrativ şi, deci, electoral. Aşa va ajunge sistemul să-şi înghită autorul! Timpul, de astă dată, lucrează inechivoc împotriva lui Voronin.

Dar ar putea să acţioneze la fel de eficace şi în contra lui Filat căruia nimeni nu-i garantează că va controla la fel de bine situaţia pînă la celelalte anticipate (un an şi mai bine, cum ziceam!), dacă admitem că vor fi decretate: există multiple riscuri de ordin social şi economic, ce se pot lesne erija în mari probleme politice.

Pe scurt: dincolo de pretinsele idiosincrazii (cine mai creditează la noi în momentul de faţă specificul doctrinar?) şi chiar în ciuda invectivelor şi a calomniilor (acestea, mai ales, destule!), şi PCRM, şi PLDM sînt vital interesate în deblocarea crizei, ergo alegerea lui Marian Lupu. Primul, deoarece nu va putea supravieţui de unul singur actualului său mandat; al doilea, fiindcă, spre a scăpa de chingile Alianţei, unde nu se poate mulţumi decît cu detestabilul pentru el rol de egal între egali, şi a-şi adjudeca prin urmare rîvnitul rol conducător, supremaţia politică, trebuie să-şi lărgească baza electorală; şi nu din contul liberalilor, înţepeniţi în sufragii şi refractari la ispite (AMN-ul - cealaltă posibilă "victimă" a democrat-liberalilor – gravitînd, cum spun analiştii, spre PD), ci numaidecît pe seama stîngii debusolate.

Aidoma lui Duncan McCloud, din binecunoscutul serial, Filat îl va aspira pe Voronin, iar Lupu, pe Urechean. Ghimpu, neîncadrat, s-ar putea să revină paremiologiei…