Recurs la bunul-simţ

Cred că este vorba, totuşi, de un proiect: conceput demult, cu bătaie lungă şi, evident, ambiţios. Mai bine zis, ambiţionînd: a impune un alt registru, mai realist, purificat împotriva patetismelor, grandilocvenţelor de conjunctură, a meschinărilor mai mult sau mai puţin sclivisite, adică în contra a tot ceea ce a obturat în loc să deschidă, a ocultat, a ascuns - "cu iezuită discreţie", ca să citez o expresie de Eugen Lungu, extrem de potrivită în context - în dauna diagnosticului franc şi a mărturisirii nude: condiţii, acestea, indispensabile încă iluzoriului dialog între cele două maluri, dacă îl vrem de bună seamă eficace. Sînt chiar (mai trag puţin de timp, ca să îngroş suspansul, mde!) curios să văd cum ar arăta acest deocamdată ipotetic volum, pe care am început de mai mult timp a-l suspecta de apariţie. Nu l-am putea situa, desigur, nici măcar în penumbra lui Cioran - de care îl desparte (spun, iată, de pe acum!) un abis deopotrivă stilistic şi conceptual. Dar pe linia - încă virană, dacă mă pot exprima astfel - a exasperării de noi înşine, a disperării întru irepresibilul nostru fel ticăloşit de a fi am sentimentul că l-am putea, totuşi, amplasa, fie şi la cea mai respectabilă distanţă de termenul proxim.

Fiindcă ceea ce face Viorel Mihail (la serialul său "antiromânesc" din Săptămîna mă refer), în datele fundamentale ale problemei, nu poate fi încadrat, net, univoc, la capitolul acestei atitudini (românofobia): recurentă, adevărat, nu însă şi dominantă, cum mai crede PCRM-ul dar şi anumiţi entelectuali în Basarabia orei actuale.

"Problema e complexă", vorba lui Nicolae Văcăroiu, mult mai complexă, aş adăuga, relaţia dintre cele două maluri, la nivelul impredictibil şi niciodată explorat sistematic, sine ira et studio, al umorilor (pentru că în ceea ce priveşte politicul şi economicul, pînă mai ieri, cel puţin, totul era cît se poate de limpede), fiind dezolant de inextricabilă. Dincolo de relansarea relaţiei Chişinău-Bucureşti, adînc în subterana imaginii lui Filat tăifăsuind cu Băsescu, la Cotroceni, de exemplu (ca să nu mai pomenesc de zaiafeturile scriitoriceşti şi nesfîrşita poliloghie patriotardă ce se revarsă în asemenea cazuri), colcăie, mutual, varii şi îndîrjite resentimente: ştiţi bine înşivă. Diferenţe de cultură, de tradiţie, de sensibilitate. Idiosincrazii valorice uneori grave, ireductibile. Ironie sau condescendenţă guşată ici, o ură viscerală şi un negativism zoologic dincolo, încă nu se ştie cît de premeditate şi în ce măsură întreţinute. O imensă cantitate de pulbere care se poate lesne inflama la un moment dat, dînd peste cap sau intoxicînd, pentru alte perioade bune (ca cei şaptezeci de ani de soţalism), firescul relaţiei dintre parte şi întreg, maculînd şi compromiţînd o cauză pentru care unii au suferit pe bune, cu preţul propriului destin adesea.

Aici şi acum, totuşi, nu e locul unei analize aplicate, cu incizii, excerpte şi decodificări sau identificări: textele (cel puţin acelea pe care am apucat să le parcurg pînă acum: şi sînt destule) se mişcă în zona de tampon a anecdoticului (cu un limbaj preluat parcă, tale quale, din Groapa) cu disecţia crudă; a fabulatoriului burlesc cu analiza detaşată şi inclementă - un coctail care derutează şi instigă totodată percepţia. Şi care, în orice caz, se diferenţiază radical de ceea ce mai putem citi şi azi, în plină dezabuzare (ca să nu zic postmodernitate: un termen şi cu această accepţie), în "Literatura şi Arta" dar şi - cel puţin ca ton, limbajul evoluînd între timp, din fericire - prin "Timpul" şi "Jurnal de Chişinău". Este un alt fel de a vorbi, dacă se mai poate vorbi, dacă nu e totul iarăşi inundat de o jubilaţie fadă şi de acelaşi festivism găunos, made in era podurilor de flori, despre felul în care ne (mai) percepem şi despre ritmurile în care ne evoluează raporturile: fără complezenţe, cu o cruzime, cîteodată, frizînd cinismul şi obscenitatea, dar avînd, sper, efectul curativ al duşului rece, al recursului la luciditate şi la bunul-simţ.

Amănuntele, repet, sînt de discutat: un şir întreg - istoric, politic, cultural - stă să fie amendat punctual şi în pertinentă cunoştinţă de cauză. Dar exacerbarea unei teme în momentul în care aceasta pare că a început să dea alte semne de tabuizare, căci noi guri se înghesuie acum la cornul abundenţei unionismului de clan şi de partid, are darul de a reconfigura viziunea. E chiar timpul de pus degetul pe rană, altfel „idila” se va perpetua pînă în pînzele insondabile ale posterităţii…