Gargară & eufemisme: poveste eternă

"Cine le-a încurcat comuniştilor din Moldova, cu 71 de locuri în parlament, să pună ţara pe o temelie sigură? - Comuniştii. Acesta e răspunsul. De ce? Pentru că le convenea. Duvalier-tatal – un criminal, dar era susţinut de americani pentru că lupta cu comuniştii haitieni. Însă «Papa Doc» nu era băiat prost; lichidînd o parte dintre ei, nu uita să crească alţi comunişti în locul celor morţi. Pentru că ştia: odată cu dispariţia comuniştilor, va dispărea şi el de pe arena politică. Citiţi "Comediantii" lui Graham Greene. Aşa a fost şi la noi: unioniştii au fost îngrăşămîntul organic, mraniţa, pe care a dat în floare "malina" comunistă." Viorel Mihail dixit (Săptămîna, 11 septembrie 2009).

Nu ştiu cum fost-au lucrurile pe linia improbabilă, care-i lega pe haitieni cu pretinsul Papă Doc, dar teza că la noi acţiunea (i.e. faptele, efortul instituţional, reformele – cele de fond, nu tencuiala de circumstanţă) a fost înlocuită, de regulă, cu propaganda mi se pare riguros exactă şi mă tem că e şi un dat endemic, totodată. Unii s-au şi prins (căci în două decenii pînă şi mintea cea pe urmă, rarisimă, dacă nu cumva intruvabilă, se lasă încolăcită de lasou) că locul verbului "a edifica" (sau, mă rog, a construi, a-ţi face, elementar, treaba, precum gospodarii din soiul bun) e prin părţile noastre mereu ocupat de verbul "a demoniza". Pînă să înceapă "epoca de aur" a celor două mandate, fie scrib, fie demnitar, unul din celuloza cea de toate zilele, celălalt, mai cu ştaif, din tribuna Parlamentului ori din jilţul de ministru, vituperau tenace asupra comuniştilor. Nu e locul acum să drămăluim dacă pe bună sau, măcar cînd şi cînd, inventată dreptate: o istorie a demagogiei universale încă nu s-a scris. Fapt e că oamenii aveau un sac de pugilat, bun să le debarce umorile, să-i răcorească, să le dea sentimentul reconfortant al propriei infailibilităţi. Răul, adică, era necesar, te disculpa, îţi oferea iluzia inocenţei, juca un rol purificator. Dincolo de mize şi temeiuri, discursul anticomunist funcţiona, nici vorbă, ca un pro domo sua. În cei opt ani, deşi termenii s-au inversat, iar conjunctura s-a încărcat de alte complexităţi, principiul în chestiune nu s-a clintit cîtuşi de puţin din locul său, întrucît veşnice şi imuabile sînt subteranele mentalului. La radio, prin ziare (televiziunea se subînţelege!), în cadrul diverselor adunări şi consfătuiri, cu aceeaşi pasiune şi, aş paria, cu exact aceeaşi cantitate de spume (la gură!) şi acelaşi număr de decibeli se vocifera, dar acum împotriva outsiderilor (actualii victorioşi ai trecutelor anticipate). Esenţial, nu se schimbase nimic, doar gura incriminatoare era alta. Identică umoarea, aceeaşi rîca, diferit numai emitentul.

Cunoaşteţi, desigur, panseul cu istoria care, cică, se repetă. Ei bine, deloc iconoclast în privinţa aceasta şi subscriind resemnat observaţiei – clasice! – potrivit căreia pielea cea de… nu tocmai bună calitate nu-şi schimbă în veac tabieturile, m-aş sumeţi să cred contrariul. De data asta, barem! Adică în locul gargarei anticomuniste, cu sinistra moştenire a regimului etc., bune într-o poetică tranziţiei, m-ar ferici pasul apostolic înainte: nespectaculos dar tenace şi, mai ales, ritmic, oricît de multe sau mari s-ar isca obstacolele şi oricîtă apă ar turna la moara incompetenţei şi a luptelor intestine criza de pe mapamond. Chiar dacă – zic în surdina sintaxei – ştiu prea bine, din experienţa unei democraţii în bobote, că între logoreea imprecativă şi fapta edificatoare, între filipica iute născătoare de rating şi umărul aplicat voiniceşte la car(-ul istoriei!), rar suflet de politicastru ar ceda celei de-a doua tentaţii…

*

Constantin Tănase (Timpul, 11 septembrie 2009) povesteşte cum că la Hînceşti, "zilele acestea", lumea i s-ar fi arătat revoltată: "noi am votat pentru Filat; de ce al nostru nu are nici o funcţie, iar liberalii au şi funcţia de şef al Legislativului, şi pe cea de şef al statului?" Ce comprehensiv m-am făcut: ca tată de prim-vicepreşedinte al PLDM, cu Vlad Filat juruit fotoliului de premier, gura ţi-e plină numai de eufemisme…