Despre dialectica gurilor de împrumut

Regret, dar tot despre Lup(u) va fi vorba. Termenul proxim ni l-ar fi pierdut cu uşurare prin pădurile cele inextricabile, în compania lighioanelor consangvine; cel imediat (unde falimentează bănci şi sucombă sereluri şi unde muşterii se blazează masiv, pe categorii sociale) ni-l bagă tiranic în ochi, ni-l plantează obstinat în timpane şi foarte curînd, am impresia, va începe să ne tragă de mîneci, căci sfînt e – dacă nu ştiaţi – acroşajul contribuabilului pe timp de anticipate.

După ce l-am auzit vituperînd împotriva României, nu mult de la vandalizarea Preşedinţiei şi Parlamentului; după ce i-am citit, mai apoi, clamoroasa demisie, urmată de onctuoase interviuri în mass-media naţionale, interviuri în care dichisul şi reticenţa ţineau, vezi, Doamne, diplomatic locul univocului şi certitudinii, zilele astea d-sa ne copleşeşte stradal, din mega-panouri color. Nu mai ai scăpare, literalmente! Dacă pedalezi în afara oraşului, ca să te mai reculegi de răul caniculei, vîntul îţi aduce la picioare, fîşîind, fluturaşul cretat, tipărit cu pricepere întru calibrarea culorilor, din care înţelegi iute (har sloganelor scurte şi percutante!) că dacă vrem bunăstare economică, „războiul politic trebuie oprit”, minunea aceasta putînd fi săvîrşită doar de către… ghici, ciupercă, cum îi zice.

Trebuie că strategia noului PD în această campanie e omniprezenţa, ba chiar ubicuitatea, tuşa Mărioara, moş Vasile, lelea Grăchina şi restul electoratului urmînd a fi sugestionaţi, cînd pe faţă, cînd mai discret, dar întotdeauna tenace şi metodic, cum că Mesia a pogorît printre noi în chip de ex-preşedinte al Parlamentului. Cam asta spune, în registru subliminal, omului simplu, pe care disperarea îl toacă mărunt, formula „soluţia corectă – Marian Lupu”.

Ce spune ea însă privitorului ca la teatru? Mă tem că, din contră, ceva dezolant, de nu chiar lugubru. În interviul pe care îl acorda, mai acum vreo două săptămîni, „Timpul”-ului (şi care a fost preluat, chiar în ziua imediat următoare apariţiei, de „Moldavskie vedomosti” şi „Săptămîna”, semn că a fost conceput să rupă gura tîrgului, replicile fiind calculate strict în funcţie de acest obiectiv), Marian Lupu o scălda în două ape ca răspuns la întrebarea dacă, ajuns în Parlament, nu va vota cu comuniştii. De fapt, eluda răspunsul, căci afirmaţia „noi nu vom vota un preşedinte comunist” presupune, logic, o altă chestiune, o altă ascendenţă interogativă. Nu ştiu cîţi s-au sesizat cu această ocazie. Redacţiile, în orice caz, au publicat tale, quale, fără a simţi sau reprimîndu-şi, probabil, tentaţia de a pune măcar ceva surdină acestui prea izbitor hodoronc-tronc.

Cum însă toată paserea prea limba ei piere, aşa şi noul PD nu poate umbla cu echivocul pînă în pînzele albe. Mă refer la conferinţa de presă organizată săptămîna trecută de patru locuitori din satul Sîngera, care au demisionat recent din PCRM pentru a fi primiţi de îndată în Partidul Democrat. În sine, evident, nu-i mare lucru: mai pleacă lume de colo, mai vin oportunişti & lingurari dincoace, c’aşa-i azi dialectica jocului democratic. Mare însă devine atunci cînd structura îşi asumă regia,cu termenul lui Petru Bogatu, editorialistul „Jurnal…”-ului. Adică atunci cînd demisionarul X susţine ritos, de faţă cu presa plesnind de curiozitate, că „Marian Lupu după alegeri se va coaliza cu cel care va fi mai tare în viitorul Legislativ”, să mă ierte entitatea-i din carne şi oase, dar dumnealui nu vorbeşte cu gură personală, ci de-a dreptul generică, nu opinează pe cont propriu (aş!), ci, de fapt, difuzează un comunicat la nivelul întregii formaţiuni. Abia acum avem răspunsul la întrebarea din interviul amintit! Şi avem, totodată, şi dovadă relativ la felul de a fi al lui Marian Lupu însuşi, personaj care cultivă reticenţa şi practică extragerea castanelor din foc cu… guri de împrumut, numai bun de preşedinte!

Marea tristeţe e că „cel care va fi mai tare” tot PCRM se cheamă. Şi chiar dacă nu va mai avea, în viitorul Parlament, ponderea să formeze guvernul şi să aleagă şeful statului, aceasta va fi suficientă ca să constrîngă PD-ul la a-i livra diferenţa trebuitoare, voturile lipsă. Alternativa, deh, e o demnă acuplare cu Opoziţia în schimbul perpetuării actualei harababuri.