O ANTICAMERĂ A ETERNITĂŢII

Oare cum va fi arătînd Chişinăul anului 1877, în ziua de 19 octombrie, musai? Nu foarte grozav, eufemistic zicînd, de vreme ce gurile rele ni-l prezintă, fără nici o preocupare de protocol (dar cînd a fost istoria deferentă cu noi?), ca pe un „oraş al noroiului”. Şi, la rigoare, ne-am putea închipui străzile desfundate, casele umile, verdele potopitor, podgoriile ce asediază de pretutindeni – o aşezare întru totul rustică, doar că ceva mai mare decît celelalte, pitite în cutele reliefului, spre cazna eternilor turci. Un ochi în survol nu ar fi identificat, aici, decît anevoie vreun semn citadin. Un oraş, totuşi, la extrema de Vest a Imperiului Rus, destul de important în economia veleităţilor acestuia. Dovezi – berechet. Dacă laşi altitudinile cele repede uniformizatoare şi începi a-l cutreiera, te poţi întîlni, tam-nesam, cu leib-medicul Serafim Botkin, sosit aici în componenţa curţii imperiale. E foarte posibil să-l vezi şi pe domnul general-maior Nikolai Stoletov, numit de Aleksandr II şef al voluntarilor bulgari. Dar iată-l – stupoare! – şi pe împărat, în carne şi oase, coborînd vajnic din caleaşcă şi înconjurat de valeţii săi. Calendarul arată ziua de 12 aprilie. În jur – forfotă în vederea pregătirii lazaretelor pentru răniţii în războiul ruso-turc. Pe undeva trebuie că estimp îşi trage sufletul scriitorul Vsevolod Garşin. În altă parte, medicul N. Pirogov se pregăteşte să-l consulte pe cneazul Nikolai Romanov, care se află aici în convalescenţă. Culmea e că, la un moment dat, te poţi ciocni – pardon, scuzaţi! – de Alexandre Gustave Eifell, da, da, autorul celebrului turn, invitat la Chişinău pentru consolidarea podului de cale ferată, construit peste Prut, la Ungheni (fain subiect de anchetă retro… epicizantă!…).

Cine ştie (gînd rău, ei, da, însă impus de logica enumeraţiei!), poate că ideea unei biblioteci îi va fi venit primarului de atunci al Chişinăului, Carol Schmidt (avea 30 ani, puţin mai mult decît Chirtoacă al momentului actual), din dorinţa de a epata puţin şiragul acesta de somităţi. Oricum, premisele erau de faţă. Scriitori, medici, politicieni – tot lume în ordinea culturii (luînd termenul într-un sens larg, desigur); un mediu care, presupun, impunea prin el însuşi o atare instituţie. Bessarabskie Gubernskie Novosti anunţa, cu patru zile înainte, şi pe un ton plin de importanţă, momentul inaugural: „Am auzit din surse sigure că pe data de 19 a lunii curente se va deschide pentru locuitori o bibliotecă publică locală”. De altfel, fondul de carte a fost, de la început – pînă în perioada interbelică, cel puţin, cînd e suplimentat cu o sută de mii de exemplare în limba română – total rusesc. Dar gestul în sine, dincolo de orice conjunctură (şi e de văzut primarul care oferă unei biblioteci – şi unde: la parterul Dumei orăşeneşti, alias Primăria – 1894 metri pătraţi!), s-a dovedit a fi providenţial, arcuindu-şi valoarea peste vremi.

Iau amănuntele acestea (ca să nu mă dau omniscient – într-un veac al extremelor specializări!) din nr. 3 pe anul trecut al revistei BiblioPolis, „revistă de biblioteconomie şi ştiinţe ale informării”, cum precizează frontispiciul, editată de Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, cea moşită acum una sută treizeci ani de junele Schmidt, la data amintită mai sus… Nu ştiam că în actualul sediu al bibliotecii, cîndva hotel Suisse, s-au cazat Maiakovski, Esenin, Severeanin, Burliuk; că în restaurantul Londra, de la parter (acum mirobolantă sală de lectură), au răsunat vocile unor Rahmaninov, Vertinski, Sobinov; că, ulterior, aici puteai fi întîlniţi B. P. Hasdeu, Al. Mateevici, Nicolae Iorga, Constantin Stere, Octavian Goga, George Topîrceanu, Ion Minulescu, Gala Galaction, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Cincinat Pavelescu, Geo Bogza, George Enescu; precum şi – cetire de la Vlad Pohilă, redactorul-şef al revistei (minte enciclopedică şi suflet generos – stirpe rarisimă azi) – „cîteva din multele Marii ale neamului românesc: Maria Filoti, Maria Tănase, Maria Cebotari”…

Uimitor: conştiinţa acestor amănunte, odată închegată, te dezleagă insesizabil de cotidian. Biblioteca e o capsulă miraculoasă, o anticameră a eternităţii, o fortăreaţă în care spiritul se repliază împăcat, cu toate profeţiile împlinite…