„În primul rînd se cere reevaluat sistemul de sănătate existent”

Interviu cu Vladimir Hotineanu, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, Laureat al Premiului de Stat, Om Emerit al Republicii Moldova, şef al Catedrei de Chirurgie în cadrul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu"

În mod normal, şapoul acesta ar fi trebuit să conţină, după tipic, ceva decor şi ambient. Să spună, de pildă, că interviul ce urmează i-a fost luat domnului profesor Hotineanu într-o zi de joi, la etajul al cincilea (de fapt, al patrulea, dacă ar fi să ne poziţionăm evropieneşte; dar asta după 5 aprilie, dacă o vrea dumnezeul scrutinului) al Policlinicii din Ungheni, sub privirea scrutătoare a lui Andrei Irovan, secretarul organizaţiei locale a PLDM, vizibil iritat că scriptorul impietează bunătate de program; că din minut în minut estimp gura liftului din preajmă deversa pe pardoseala rece şi ostilă mogîldeţe mai mari sau mai mici, iar suflarea lor grea, pasul vătuit, sugerînd expres şi fără pic de echivoc, boală şi incertitudine (condiţia noastră de toate zilele, parlamentari dumneavoastră!), proiectau peste noi – reporter şi intervievat – o lumină tot mai ambiguă. Inevitabil, s-ar zice, căci satul (electoratul, cum ar veni, mulţimea aceasta de chipuri întunecate de griji) arde, da’ baba (i.e. falnicii noştri competitori electorali) se piaptănă, vorbind vorbe şi împărţind otova asigurări şi promisiuni…

Modul nostru însă (priviţi TVM-ul, citiţi ziarele, mai cu seamă pe cele oficioase, că sînt psihanalizabile cît cuprinde şi, la o adică, i-ar putea delecta pînă şi pe hîrşiţii în materie, sau faceţi o iute inspecţie a preţurilor prin magazine, că tonifică, vă asigur) este, cu certitudine, excepţional. Mai ales într-o perioada ca asta. Nu poţi, de pildă, să dai acum bineţe oricui: rişti să fii înregimentat cît ai zice „mandat”. Dacă ţi-ai schimbat pingeaua la un adept al PCRM, fii sigur că ţi-ai atras oprobriul opoziţiei. Dacă ai trecut pe dinaintea UCM-ului, se supără foc AMN-ul. Nu cumperi de la X, omul lui Filat, că te strici cu Y, care se bate pe burtă cu Tătucul: top lung pînă la 5 aprilie! Era, mă surprind în clipa asta, vai de noi dacă ne năşteam cu aripi: orice culoar e pasibil azi de suspiciuni. Pînă şi verticala spre Dumnezeu pare cu tendinţă!

Aşa că, neted şi fără nicio precauţie, în bătaia tuturor răstălmăcirilor: am mers săptămîna trecută la întîlnirea chirurgului Vladimir Hotineanu, candidat în actualele parlamentare pe listele PLDM, cu medicii de la noi dintr-o obligaţie morală, mai ales. I-am fost pacient într-o perioadă foarte sumbră pentru mine şi îi sînt şi acum recunoscător pentru felul său părintesc de a îmbărbăta, pentru atitudinea sa afabilă şi plină de o inepuizabilă înţelegere.

Faptul că, la final, i-am solicitat un interviu, pe care îl ofer în continuare nu înseamnă deloc că mă spetesc să ridic cuiva mingea la plasă. Este – spun pentru scepticii care mustăcesc la terminale – un mod firesc al scriptorului în lume. Voi merge şi la alte întîlniri şi voi încerca să discut, la dictafon, cu oamenii aceştia care ne trag acum de mîneci, ne vorbesc cu luare aminte, scontînd să ne cîştige la 5 aprilie sufragiul. Îi putem expedia avant la lettre – cum văd că îi tentează pe atîţia zilele astea –, dar convingerea mea e merită să-i ascultăm: dacă nu ne spun mare lucru, modul în care o fac, de la mimică la bîlbe, oferă, în schimb, tot atîtea piste către adevăratele lor intenţii. Dacă e dovedit că vorba dulce vot aduce, e sigur şi că tot candidatul pre limba sa piere (sau accede!).

DIACOV ŞI CEAUŞESCU

Domnule Hotineanu, ce v-a determinat; sau ce vă determină să părăsiţi sala, sterilă, nu?, de operaţii pentru mediul, cu siguranţă septic, al politicului?

În primul rînd, eu niciodată nu m-am degrevat, aşa se zice: că m-am degrevat din funcţie, da? Nu m-am degrevat din sala de operaţii şi astăzi nu plec, deci la şase, şapte dimineaţa sînt în clinică, fac o operaţie. În teritoriu sînt programate întîlnirile de la ora 12 şi la 11 plec, ca într-o oră să ajung la Orhei, în satele judeţului Orhei şi Teleneşti. Şi astăzi am venit… Azi doar am fost în clinică şi am văzut pacienţii de dimineaţă, la ora fără cincisprezece opt am fost şi am văzut cîţiva bolnavi, care erau mai gravi şi am venit repejor la Ungheni, că distanţa este mai mare. Şi nu mă pot lipsi eu de sala de operaţii, este toată viaţa mea. Dar politica m-a făcut să mă implic, fiindcă tot ce s-a întîmplat în această perioadă – stagnarea, tehnologiile de a minţi în masă toată populaţia şi de fabrica stări de creştere a bunăstării populaţiei – mi-au creat şi mie o repulsie socială. O repulsie socială la tot ce s-a întîmplat, la tot ce se face acuma. Lumea nu înţelege că mai există şi lume care gîndeşte. Ei au rămas după sloganul lui Vladimir Ilici Lenin (el este, apropo, descris în volumul 44): că inteligenţia nu este creierul societăţii, este rahat! Astea nu sînt vorbele mele şi ei continuă şi astfel ei socot că toată lumea e rahat, şi nu mai gîndesc la nimic. De aia am venit ca să mai spun la lume ce s-a întîmplat. Fiindcă s-au întîmplat multe şi în ocrotirea sănătăţii. Stăm doar pe loc, nu mai avem tehnologii moderne. Şi cînd venim şi cerem aparatură, tehnică medicală: nu, că nu avem bani, că nu avem bani. Sau: da’ ce vă trebuie, da’ ce vă trebuie?… Da’ ce, nu are necesitate poporul nostru şi de transplant de rinichi şi de ficat, şi de inimă? Sau, noi sîntem de altă culoare? Dar Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede dreptul la orice a fiecărui cetăţean de pe acest glob pămîntesc. Dar nouă nu ni se poate! N-avem dreptul la chirurgia ficatului, n-avem dreptul la chirurgia pancreasului, care costă mai scump şi tot ţi se spune: da’ ce-ţi trebuie, ce-ţi trebuie? Eu nu pot sta aşa şi chirurgia pentru mine este viaţa mea. Eram şi la Ministerul Sănătăţii, cînd eram în ’98, şi mă cheamă… chiar puteţi să puneţi pe site: Diacov tot făcea gălăgie multă (eu eram de la PFD) şi făcea multă gălăgie că eu dimineaţă mă duc să operez! Şi mă cheamă ministrul Gladun şi zice: uite, măi, am probleme mari la partidul cela; tu nu vii de dimineaţă la minister!… Dar mie românii mi-au povestit un caz cînd, prin ’76, s-au creat comitetele acestea, ministerele pentru ştiinţă şi tehnică – în cadrul ţărilor Comunităţii Economice Socialiste: săvul cela care era atunci. Şi a fost numit un mare savant. Dar, Ceauşescu avea şi oamenii lui şi, la un moment dat, îl cheamă pe… Şi ăştia îi raportau lui Ceauşescu că el nu prea stă la minister, da’ mai mult stă la institutul lui. Şi-l cheamă Ceauşescu şi-i zice: mă, uite, cum merg acolo treburile? Zice: bine, domnu’ preşedinte. Da’ am informaţii că dumneavoastră nu prea veniţi la minister… Zice: domnu’ preşedinte, ce să vă spun? Eu am crezut că aveţi nevoie de creierii mei, nu de curul meu!… Uitaţi-vă, şi aici, deci, nu este vorba acuma doar de schimbare a profesiei şi a specialităţii. N-am să mi-o schimb niciodată, indiferent unde n-oi fi. Pe urmă, politică, iarăşi, nu fac din hobby. Dar fac politică din opţiunile mele politice şi opţiunile mele civice şi atitudinea mea faţă de acest popor. Am mai spus-o încă o dată: disparem ca naţiune. Şi dacă nu întreprindem ceva radical, în aşa fel ca să susţinem acest popor, să susţinem învăţămîntul, să susţinem sănătatea, să relansăm economia naţională, de altfel vom dispărea ca naţiune şi or veni alţii să trăiască pe acest colţ de rai.

Pe mine nicicum nu m-au captivat fotoliile ministeriale. Nicicum, absolut. Dar, în Parlament, dacă voi fi, în primul rînd se cere reevaluat sistemul de sănătate existent. Noi n-avem de restructurat. Avem sistemul pus în, în… În scheletul sistemului de sănătate este pus asistenţa medicală şi spitalicească. Este. Dar acuma trebuie să vedem ce schimbăm în asistenţa medicală primară. Readucem tehnologiile moderne în asistenţa asta medicală primară, ca pacientul să nu umble pe drumuri căutînd sănătate. Dar, venind într-un centru de medici de familie, să poată beneficia de cele mai moderne tehnologii de investigaţie medicală. Acelaşi lucru şi în spitale: să readucem tehnica medicală modernă. Fiindcă astăzi sîntem cel puţin rămaşi în urmă nici nu mai ştiu cu cîţi zeci de ani privind implementarea tehnologiilor moderne. Dar asta cere bani! Bani sînt. Trebuie să căutăm banii iştia, să gestionăm corect bugetul şi atunci vom găsi şi tehnologiile moderne, să le aducem în societate.

ESTE MULT DE SCHIMBAT ÎN ACEASTĂ COMPANIE

Sînteţi, neîndoios, un breslaş reputat. Cum estimaţi rolul pe care îl joacă, de la o vreme, în societate, Compania Naţională de Asigurări în Medicină? În ce măsură credeţi dvs. că fericeşte ea norodul, ca să parafrazez puţin pe Eminescu?

Eu vreau să spun că, în general, fără asigurări medicale noi astăzi n-am fi putut să mergem, fiindcă… Am gestionat aşa cum am gestionat. Asigurările medicale sînt forma cea mai bună pe care a gîndit-o în general lumea. Nu am gîndit-o noi, în Republica Moldova. Ea are mai mult de o sută de ani; de la 1890 încoace se vehiculează această idee. Este altceva că noi avem doar o singură companie naţională, de stat, şi atunci s-a pus monopolul. Dar acolo unde este o economie de piaţă, există şi lege antimonopol şi ar trebui să fie şi concurenţa. Concurenţa poate apărea doar atunci cînd apar cîteva companii de asigurări medicale, inclusiv şi cele private. Este foarte important ca cetăţeanul Republicii Moldova… Noi trebuie să ţinem minte că niciodată egali toţi nu vom fi. Nu există! De la bun început, eu spun foarte simplu chestia asta: copilul, de la bun început, cînd s-a născut, nu este unul egal şi este proprietar de la bun început. El, cum s-a născut, are ţîţa lui şi nu i-o dă nimănui! Este proprietar şi este în acelaşi timp… nu se împarte cu nimeni, cu chestia asta. De aceea şi Compania aceasta de asigurări medicale, ea, nu trebuie să fie, ea nu are dreptul să fie monopolist. Acolo unde este monopol, este stagnare. Este mult de schimbat în această companie. În primul rînd, gestionarea finanţelor. În al doilea rînd, nu sînt transparente formarea pachetului unic de asigurări medicale. Şi în al treilea rînd, medicina specializată în general e lăsată de izbelişte, pe nimeni nu-l interesează în ţara asta. Dar, de altfel, nivelul asistenţei medicale în lume se apreciază nu după nivelul asistenţei medicale primare, dar după nivelul serviciilor de medicină specializată, care sînt prestate populaţiei. Astăzi, nivelul de sănătate a Franţei, Italiei, în general a Europei, se apreciază prin numărul de transplante de ficat, de inimă, de rinichi, făcute la zece mii de populaţie, sau la mia de populaţie; prin numărul de aparte performante de examen imagistic şi multe, multe alte lucruri. Ceea ce noi doar putem visa! Deci, iată aceste lucruri noi trebuie să le schimbăm.

ARTA DE A VĂRUI

Apropo de aspectul acesta al gestiunii mijloacelor, de cheltuire a banului public. Pentru că tot sîntem la Ungheni, aş fi vrut să vă întreb: cum găsiţi faptul că în timp ce pulmonologia de aici este amplasată într-un local de pe vremea lui Stalin, dacă nu cumva chiar a lui Pazvante Vodă, în timp ce Salvarea nu are un sediu propriu-zis, Compania, iacătă, a decis să ridice ditamai sediu pentru cei 12 funcţionari ai săi din teritoriu. Cheltuind, presupun, mijloace exorbitante!

Ei, ştiţi, şi Compania, pînă la urmă, trebuie să-şi aibă fondurile sale fixe. Altceva că nu trebuie să le facă din banii publici, care sînt colectaţi de la populaţie doar pentru servicii medicale. Ca moment principal în fondarea Companiei de Asigurări Medicale s-a decis că ea, în primul rînd, principiul cel mai de bază este solidaritatea: fiecare din noi, care degrevează din banii noştri, din salariu, în fondul acesta de asigurări, deci, chiar dacă nu i-am folosit anul ăsta, ei se duc pentru un pacient mai grav, care este mai bolnav. Solidaritatea, primul. Şi al doilea: non-profit. Nu ar trebui să-şi formeze fonduri care le pun pe conturi nu se ştie unde şi spun că avem procente şi cîştigăm. Asta nu este corect, absolut. Dar, în aspectul fondurilor fixe a… şi a pulmonologiei, a staţionarului pulmonologic şi chiar şi a spitalului şi restul; şi chiar şi chirurgiile, nu numai asta: aici este şi grija Ministerului Sănătăţii, şi grija administraţiei publice locale. Altceva, iarăşi mă repet: clar că Compania de Asigurări Medicale nu ar trebui să zădăre ochiul omului atunci cînd în ţară este sărăcie, cînd nu am adus tehnologii moderne şi am făcut o clădire. Dar nu numai la Compania de Asigurări Medicale. La noi reparaţia şi construcţia este foarte la modă. Eu fenomenul ista l-am spus, că în ţara noastră toţi au învăţat, managerii au învăţat foarte bine a da brîiele cu var. Că acolo foarte greu este să cauţi cît s-a cheltuit!…

Dar cît de moral e să-ţi adjudeci tu, şef de companie, un salariu de zeci de mii, în timp ce profesioniştii bisturiului sînt plătiţi de batjocură – la cît efort şi răspundere au?

Asta ar trebui să întrebăm Guvernul. Fiindcă ei…

Vă întreb pe dumneavoastră, care vă bateţi pentru un fotoliu de parlamentar!

Indiscutabil că asta se va schimba. În orice caz, dacă ai majoritatea în Parlament, poţi schimba ceva. Dacă eşti în opoziţie, doar stai şi rozi nişte pantaloni. Dar iniţiativele legislative respective vor fi luate.

ASTA O SĂ SCRII ŞI O SĂ MĂ BATĂ

Vorbeaţi, adineori, de o anume verticală în cadrul sistemului de medicină. V-aş ruga să faceţi nişte precizări. De ce ar fi nefast acest mecanism?

Nu sînt cu verticala în medicina de urgenţă. Mai mare prostie Ministerul nu poate să facă. Şi nici cu medicina primară. Ruptura asta la Chişinău, poate să fie cumva separat, că oraşu-i mare şi sînt multe spitale. Dar aicea cînd… Eu am lucrat la sat. Şi, la Teleneşti, dimineaţă, venea medicul de familie, medicii de sector şi toţi spuneau: am fost noaptea la moş Ion. L-am lăsat acasă, a avut un acces de cord. Şi acum, gata, este pe verticală, ei nu mai au legătură, urgenţa şi-a făcut treaba, nu transmite nimănui. Ani la rînd avem peste treizeci de bolnavi, pe ţară, cu ulcer perforat, morţi acasă, neoperaţi; peste treizeci de bolnavi cu hemoragie ulceroasă, neoperaţi. Pentru aşa ceva, în perioada sovietică, luai fişa de observaţie, chirurgul principal al republicii pleca la Moscova şi făcea lămuriri. Aşa era! Deci, verticala-i proastă. Şi am făcut atîţia nacealnici! Noi am pierdut din sistemul de sănătate, că avem atîţia zahvoji, adminisitratori, economişti-contabili – mai mulţi ca doctori! Şi jumătate din banii ăştia se duc încolo. Şi asta o să scrii şi o să mă bată. Şi las’ să mă bată, că nu sînt de acord cu aşa ceva şi am spus-o că aşa se lăuda doamna principală, medicul de familie principal, doamna Nemerenco, zic, Ala, opreşte-te, că mai mare cacat n-ai putut să faci în ţara asta, decît să faci verticala. E prostie mare! Dar lor li se pare că e atît de deştept, chestia asta, gîndită! Nu e bine gîndită! Bine, aţi făcut verticala; în primul rînd, deci, aparatul administrativ: gîndiţi-vă cum să scoateţi banii, să vină la pacient. Asta-i în primul rînd. Al doilea rînd: dacă aţi gîndit verticala şi socotiţi că este bună, găsiţi care sînt mecanismele şi pîrghiile de a găsi unirea între spital, medicina primară şi urgenţă. Asta este rupt integral acum.

[View with PicLens]